Banca de Economii S.A. își extinde reţeaua locaţiilor de deservire Western Union cu 30%
Banca de Economii S.A. în colaborare cu compania Western Union, îşi extinde reţeaua locaţiilor de deservire a transferurilor prin sistemul Western Union cu 30%. Extinderea a fost realizată în scopul creşterii gradului de accesibilitate a clienţilor la produsele Băncii de Economii şi o mai mare comoditate la deservire.
Măsura dată vine să marcheze 20 de ani de colaborare de încredere între Banca de Economii S.A. şi Western Union, o colaborare confirmată şi prin premiul de onoare acordat recent Băncii de Western Union Financial Services GmbH - unul din liderii pieţei internaţionale de transferuri rapide de bani.
Prin aceasta acțiune Banca de Economii este mai aproape de clienții săi, asigurându-le confort şi siguranță la efectuarea tranzacţiilor bancare zilnice de a primi/transmite bani prin sistemul de transferuri rapide Western Union.
Banca de Economii S.A. este lider pe piaţa națională privind serviciile de transfer rapid Western Union, clienții având încredere în tradiţiile instituite şi consolidate pe parcursul celor 20 de ani de colaborare dintre aceste două entităţi.
Vedeţi aici lista locaților unde puteți beneficia de servicii prin sistemul Western Union.