La 30 aprilie 2012 se convoacă Adunarea Generală ordinară anuală a acţionarilor Băncii de Economii S.A.
Stimate acţionar!
Societatea pe acţiuni Banca de Economii S.A. cu sediul în mun. Chişinău, str. Columna nr. 115, Vă aduce la cunoştinţă, că la data de 30 aprilie 2012, în baza deciziei Organului Executiv al Băncii din 14 martie 2012, se convoacă Adunarea generală ordinară anuală a acţionarilor Băncii de Economii S.A., pe adresa: mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr.129, în sala de conferinţe a Federaţiei Generale a Sindicatelor.
Modul desfăşurării Adunării – cu prezenţa acţionarilor.
Înregistrarea acţionarilor – între orele 09:30-10:45
Începutul Adunării – ora 11:00
Ordinea de zi:
- Cu privire la examinarea dării de seamă financiare a Băncii pentru anul 2011;
- Cu privire la aprobarea dării de seamă a Consiliului Băncii pentru anul 2011;
- Cu privire la aprobarea dării de seamă a Comisiei de cenzori pentru anul 2011;
- Cu privire la repartizarea profitului obţinut în anul 2011;
- Cu privire la aprobarea normativelor de repartizare a profitului pentru anul 2012;
- Cu privire la aprobarea companiei de audit extern şi mărimii remunerării serviciilor prestate de ea;
- Cu privire la anularea şi emisiunea acţiunilor Băncii de Economii S.A. conform articolului 15 alin.(1) al Legii instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.1995;
- Cu privire la încetarea înainte de termen a împuternicirilor membrilor Consiliului Băncii, rezervei Consiliului Băncii şi a membrilor Comisiei de cenzori;
- Cu privire la alegerea noii componenţe a membrilor Consiliului şi a rezervei Consiliului Băncii;
- Cu privire la alegerea noii componenţe a membrilor Comisiei de cenzori şi a rezervei Comisiei de cenzori;
- Cu privire la stabilirea cuantumului remunerării şi compensaţiilor ale membrilor Consiliului Băncii şi ale membrilor Comisiei de cenzori pentru anul 2012;
- Cu privire la examinarea rezultatelor auditului Curţii de Conturi referitor la gestionarea patrimoniului dat/luat în locaţiune de Banca de Economii S.A. pe perioada anilor 2008-2011;
- Cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor în Statutul Băncii de Economii S.A.;
- Cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor în Regulamentul Adunării Generale a Acţionarilor Băncii de Economii S.A. şi Regulamentul Consiliului Băncii de Economii S.A.
Lista acţionarilor cu drept de participare la Adunarea generală ordinară anuală a acţionarilor Băncii de Economii S.A., este întocmită conform situaţiei din 16 martie 2012. Modificările în lista acţionarilor se vor efectua în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Pentru participare la Adunarea generală ordinară anuală a acţionarilor este necesar să prezentaţi buletinul de identitate (paşaportul) iar reprezentanţii acţionarilor şi actul care atestă împuternicirea (procura perfectată în modul stabilit de legislaţie sau extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice).
Cu materialele pentru ordinea de zi a Adunării generale ordinare anuale a acţionarilor veţi avea posibilitatea de a vă familiariza, începând cu data de 20 aprilie 2012, zilnic între orele 09:00 – 17:00, cu excepţia zilelor de odihnă, în Sediul Central al Băncii, pe adresa: mun. Chişinău, str. Columna nr.115.
În conformitate cu prevederile art.29 alin.1 lit. a) a Legii privind societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997, Banca de Economii S.A. reaminteşte acţionarilor despre necesitatea actualizării datelor personale la Registratorul Independent al Băncii de Economii S.A.
Coordonatele Registratorului Independent al Băncii: „Registrul-F” S.A., mun. Chişinău, str. Mitropolit Varlaam 65 (în incinta „Moldagroconstrucţia” S.A. (bir.333, 335, 337 – et.3), tel.: 22-99-13.
Relaţii la telefon: 21-80-26
Organul Executiv al Băncii