O Misiune A Departamentului European al FMI, condusă de Thomas Richardson, a început miercuri o vizită în Moldova, care va dura până la 8 Mai 2007

Precum a declarat anterior reprezentantul permanent al FMI in Moldova Johan Mattisen, scopul principal al misiunii FMI este de a evalua performantele Guvernului si Bancii Nationale a Moldovei in ceea ce priveste realizarea angajamentelor din cadrul programului cu FMI. De asemenea, vor fi evaluate perspectivele macroeconomice pentru perioada ramasa a anului 2007, prin prisma cresterii pretului la gazele naturale si probabilitatea reluarii exportului de vinuri in Federatia Rusa. Totodata, Misiunea FMI impreuna cu guvernul si Banca Nationala a Moldovei vor incerca sa ajunga la un acord pe marginea prognozelor macroeconomice pentru perioada ramasa a anului curent. Se asteapta ca memorandumul actualizat cu privire la politicile economice si financiare, elaborat la moment de Guvern, sa se axeze pe continuarea reformelor in sectorul financiar, perfectionarea managementului fiscal si reformele structurale menite sa imbunatateasca mediul de afaceri. Se preconizeaza ca principala tema de discutie in cadrul intrevederilor de la Chisinau a expertilor FMI cu autoritatile tarii va fi initiativa presedintelui Moldovei Vladimir Voronin privind liberalizarea economiei – amnistia capitalului, amnistia fiscala stabilirea cotei zero la impozitul pe profit. Precum a declarat reprezentantul permanent al FMI in Moldova Johan Mathisen. expertii fondului considera important ca orice schimbari de acest tip sa duca la mentinerea stabilitatii macroeconomice si reducerea inflatiei. El a mentionat ca precum demonstreaza experienta internationala, astfel de reforme se bucura de succes numai daca sunt insotite de fortificarea administrarii fiscale. In acest scop, FMI si alti parteneri internationali acorda asistenta pentru sustinerea strategiei de modernizare a Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Precum a mentionat Johan Mathisen, pasii fundamentali pentru imbunatatirea mediului de afaceri – inclusiv eliminarea coruptiei in sistemul judiciar, imbunatatirea infrastructurii, sporirea concurentei pe piata si reducerea implicarii guvernului in economie – ar fi, probabil, mai importanti pentru promovarea investitiilor, cresterea economica si reducerea saraciei in Moldova, decat doar aceste masuri de ordin fiscal.

www.infomarket.md